Energiile necreate, izvorul nesecat al Iubirii / Lect. Univ. Dr. Gheorghe Butucc

Harul sau energiile necreate izvorăsc din fiinţa lui Dumnezeu şi sunt activate conştient și deplin de Preasfânta Treime în întreaga creaţie. Şi singura motivaţie a acestei neîntrerupte activări este Iubirea. Ştim că Dumnezeu nu încetează a iubi, căci El iubire este (I Ioan 4, 8). Deci, nu va înceta nici a manifesta prin har această iubire spre întreaga creaţie, chiar de ar fi ca ea să-L refuze veşnic. De altfel, singura motivaţie a existenţei iadului aceasta este: refuzul creaţiei de a primi iubirea lui Dunezeu, manifestată neîntrerupt spre ea. Tensiunea acesta dintre vrerea lui Dumnezeu şi nevrerea omului (sau a îngerului) creează „spaţiul aberant” al durerilor iadului. Practic, al separării din alegere irațională. Nici îngeul şi nici omul nu pot anula acest spaţiu (decât dacă își schimbă alegerea) şi de aceea, se chinuiesc groaznic.

Sfântul Grigorie Palama acest lucru l-a reafirmat: prezenţa neîntreruptă a harului în creaţie şi capacitatea creaţiei de a se împărtăşi voit de această prezenţă. Calea Postului Mare este o invitație directă a Bisericii spre această tainică întâlnire, de aceea se face amintire în a doua duminică de Sfântul Grigorie Palama și energiile necreate.

Da, este nevoie de o acceptare, de o primire a harului. El este prezent ontologic în întreaga creaţie. Dar nu-şi sporeşte valenţele decât prin conlucrarea omului cu el. Paradoxal, Dumnezeu îşi „mărgineşte” cumva propria lucrare, atunci când lasă în libertatea omului să decidă sau nu accepatrea harului. Aşa pare, dar de fapt, El de nimic nu sărăceşte, nici nu se micşorează întrucât harul refuzat nu-i un har pierdut sau epuizat, ci e un har care continuă să se manifeste anulând concomitent presupusul „neant”, în sensul că permanentizează temeliile dumnezeieşti ale vieţii create, chiar dacă este refuzat. Adică întreţine viaţa creaţiei într-o nesfârşită noutate, aşa încât e aproape imposibil să nu crezi că, până la urmă, o vor urma cu toţii. De aceea, conlucrarea omului cu harul, liberă şi conştientă, atrage după sine preafericita odihnă a omului în Dumnezeu şi a lui Dumnezeu în om, căci Viaţa lui Dumnezeu se prelungeşte astfel dincolo de Sine, fiind trăită întocmai de făptura Sa zidită din iubire.

În acest mod, Duminica a doua din Postul Mare ne reaminteşte catehetic că singura soluţie la vindecarea noastră este harul lui Dumnezeu. Şi, ca să nu cădem fie în iluzii magice, fie în psihologisme rudimentare, Biserica a statornicit „graniţele” harului în Trupul asumat de Hristos peste Care suflă neîntrerupt Duhul Sfânt, într-o libertate şi într-o tăinicie de nimeni și de nimic clintite (Ioan 3, 8). De aceea, oricine, de oriunde, poate conştientiza prezenţa firavă, delicată şi uimitoare a harului, ca izvor al iubirii neîntrerupte, al iubirii proaspete, al iubirii ce nu poate fi refuzată: dacă dorește!

Orice trăire umană poate fi înnoită la nesfârşit prin prezenţa harului. Ele deşi au izvorul în hotărârile noastre, totuşi nu-i deajuns ca să ne umple fiinţa, ca să ne-o odihnească. De aceea, trăirile noastre devin banale. Se înscriu în automatisme, în scheme şi mişcări care plictisesc groaznic. Însă, mai adânc în noi aşteaptă un izvor inepuizabil de noutate şi prospeţime, care forfoteşte să ne inunde fiinţa și irupe la deschiderea noastră. Este izvorul harului dumnezeiesc care prin voinţa şi conlucrarea nostră sporeşte nebănuit toate trăirile, toate năzuinţele şi toate mişcările de care suntem în stare. Este izvorul neîntrerupt al Iubirii de care avem atâta nevoie, noi şi toate cele de lângă noi. Altfel, iubirea din noi devine o grozavă şi plictisitoare stare.

Noi ne adăpăm din acest izvor al harului în tainica prefacere pe calea nevoinței ascetice și din unirea cu Hristos în Sfânta Euharistie: Taborul neîntrerupt al preschimbării interioare a lumii. Şi, chiar dacă nu strălucesc în afară razele harului ce se revarsă în noi prin Trupul și Sângele lui Hristos, ele ne copleşesc lin încredinţându-ne şi răcorindu-ne fiinţa printr-o tainică şi reală prezenţă, singura din care putem iubi autentic, în, şi peste piedicile lumii.

Pentru aceasta avem drept ax neclintit Crucea lui Hristos. Vom înţelege aceasta Duminica viitoare.

(cf. doxologia.ro)